În data de 23 noiembrie 2008, la invitaţia parohiei noastre, Prea Sfinţitul Iustinian a fost prezent la o liturghie arhierească. Dânsul a fost însoţit de Pr. Virgil Jicăreanconsilier eparhial în cadul Sectorului misionar-social şi Pr. Stuparu Mirceasecretar eparhial. La Sf. Liturghie au mai fost prezenţi ca invitaţi Pr. Protopop Ioan CiceuPr. Nuţu Ivanciuc ( de la Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” ), Pr. Pantelimon IlieşPr. Ioachim Tomoiagă ( Mănăstirea Sf. Ana- Rohia ) şi Pr. Teofan ( Mănăstirea Rohiiţa ).
       Deşi vremea a fost foarte capricioasă, ningând puternic aproape toată slujba, a fost prezent un număr de aproape 600 de credincioşi, dintre care vreo 200 au stat afară. 
       La sfârşitul Sf.Liturghii Prea Sfinţitul a rostit un cuvânt de învăţătură, după care Pr. Florin, aducând mulţumiri Prea Sfinţitului, a anunţat două evenimente importante:

       1.        câştigarea Premiului I de către Lorena-Bianca Borodiclasa a III-aGrupul Şcolar Tg. Lăpuş , cu poezia „Biblia” , la categoria CICLUL PRIMAR, secţiunea poezie religioasă, în cadrul Concursului Naţional de Creaţie Literară „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“, desfăşurat în perioada 11 aprilie - 1 noiembrie 2008 la Patriarhia Română;
       2.        inaugurarea Bibliotecii parohiale „Episcop Dr. Vasile Stan” a Parohiei Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Tg. Lăpuş;

       În legătură cu aceste evenimente, Prea Sfinţitul Iustinian a acordat o Diplomă de Recunoştinţă elevei Lorena-Biana Borodi şi domnişoarei profesoare Mariana Pop, profesoara îndrumătoare, pentru faptul că au reprezentat în mod strălucit episcopia noastră, îndemnându-le ca şi pe viitor să repete performanţa.
       Biblioteca parohială nou înfiinţată şi sala de lectură au fost de asemenea un prilej de mare bucurie pentru toţi cei prezenţi. Părintele Florin a adus argumente în favoarea necesităţii inaugurării unei astfel de instituţii, a prezentat câteva lucruri legate de amenajarea bibliotecii, a evidenţiat sponsorii şi donatorii,  precum şi persoanele care au participat la amenajarea ei. Prea Sfinţitul a salutat acestă iniţiativă şi a mulţumit tuturor celor implicaţi. În încheiere s-au făcut rugăciuni pentru binecuvântarea spaţiului de cultură.
       După încheierea slujbelor religioase invitaţii au participat la o masă la „Casa Lăpuşană”, restaurantul Primăriei Tg. Lăpuş, mâncarea fiind asigurată de către domnul primar Mitru Leşe, doamna Buda Raveca, domnul Muntean Victor,  domnul Tămaş Alexandru, precum şi de către alţi consilieri parohiali.